tralala

râsul ăsta mă sufocă
sapă șanțuri pe obraji
lacrimi desenează-n rocă
rinichii cedează lași

râd atât de zgomotos
de răsună-n timpane
trist e singur în cosmos
printre-atâtea milioane

în timp ce ei în tralala
zburdă și zbiară pamflete
eu râd de plânge inima
minunile de prin caiete

eu râd de tralala în noi
grimasă ce ascunde fața
dă-mi poezia înapoi
și râzi cât te mai ține viața.