Marian Lupu

Marian Lupu ar fi spus:
complexitatea patagonica
a placerilor senzuale
trecute prin chintesenta
nevrotico-vasculara
a gindurilor noastre politice
pot duce la romanizarea
limbii moldovenesti
in urmatorul deceniu.
Eu spun doar atit:
nu fi suparata
te iubesc.

tactic

tic tac
tic taci
tic tac
tic tace
ticuri tac
timpul trece
tai tipi
tristi tipi
trompete tuna
tu taci
taci ticuri
tac tic
tac tic
tactic

T. in galben

T. era trist

a inteles ca este un pic nebun

iar asta da batai de cap

oricui intelege 

ca este un pic nebun

gandul acesta ii veni intr-o seara

cand se intorcea de la servici

pe o ploaie cum numai in orasul lui

putea sa fie

in troleu era ca-n gura crocodilului

toti oamenii miroseau a ploaie si glod

erau suri, suparati si grei 

se miscau cu sunete din gatlej

de parca toti rontaiau pietre

T. era altfel

tocmai isi cumparase o haina galbena

era ca un mic soare 

si ii era rusine sa fie un mic soare

toti il priveau ca pe un nebun

in orasul asta galbenul nu se mai poarta

galbenul se poarta in alte orase

T. a iesit la statie

chiar si arhitecura orasului il ignora

orasul nu suporta culori aprinse

iar galbenul ardea

T. era trist

pentru ca a dat tot salariul

pe o haina

de care trebuie sa se desparta

daca vrea sa ramana in orasul asta

ajuns acasa a arucat haina jos

apoi a privit pata asta galbena

si a inceput sa planga

nu-i placeau asa momente

cand trebuie sa alegi

o haina sau un oras.

femeia mea

furnicile cauta sa iasa la lumina
pe sub pori
piele de gaina
sub plapuma din dormitor

in biblioteca luata in chirie
scriitori morti
epigonii sa scrie
rime in chiloti

femeia mea in camera vecina
asteapta  stiri
miresele asteapta sa le vina
alti miri

n-au nici o legatura
cuvintele-ntre ele
adevarul e minciuna-n forma-i pura
diavolul dupa perdele

am vrut sa spun ca-i fericire
dar nu pot pune punct
opt etaje de cladire
nu-mi ajung

eu te iubesc indubitabil
respiri atat de-ncet
pana la tine eram contabil
acum ma fac ascet

BLESTEM

sa ai parte doar de toamne
sa-ti fie frig si foame
dumnezeul tau sa poarte coarne
din ceruri intr-una sa toarne

sa-ti fie straini vecinii
asfalt sa ai pe palma mainii
putregai pe scoarta painii
frica sa se cuibareasca-n sanii

sa te doara-n piept si-n frunte
drumurile tale sa duca oriunde
grijile tale sa vina rotunde
soarele de tine sa se ascunda

te blestem sa n-ai nici pace
cuvintul tau sa loveasca-n cel ce tace
amar sa fie tot ce-ti place
cautari fara mijloace

te blestem fara de ura
calme-s literele-n gura
dupa apa ta cianura
furia mea ar fi obscura

te blestem sa stii straine
pamantul asta nu-i de tine
n-am sa te las auzi tu caine
sa-mi ingropii lupii in chinuri?

te blestem nu din neputinta
si nicidecum in umilinta
eu voi razbate dintre sfinti
cu penele lor rosii intre dinti

blestemul meu e amenintare
ai tai cata frunza pe mare
ai mei cat iod in sare
te vor distruge la hotare

azi te blestem in liniste
atent fii si citeste
sa nu crezi orbeste
frumosul e in cel ce-l plamadeste.

veneam dinspre mare ( povestea unui ronin cu fiica shogun-ului)

veneam dinspre mare
se pare
tu erai dupa zid
din partea ta
se vedeau doar muntii
iar eu veneam dinspre mare
se pare

nenumarate bande de tilhari
si tintarii
mi-au rupt vislele
asa ca am continuat sa
vislesc cu sabia peste
nenumarate bande te tilhari
si tintari

ajuns pe mal cautam cararea
spre intrare
lasam un drum din
picaturi de sange ca
sa stiu unde-i apa
acum ajuns pe mal cautam cararea
spre intrare

bateau atat de tare
tobosarii
ca toata paza cetatii
speriata isi intinsera
arcurile si nervii in zarva
bateau atat de tare
tobosarii

un barbat n-are voie sa moara
in zadar
am urlat cat ma
tineau rinichii sparti
iar sabia imi amortise-n cot
un barbat n-are voie sa moara
in zadar

ochii tai a cita oara
ma masoara
umezi ca orezul de balta
toate liniile tale au meritat
fiecare respiratie si
ochii tai a cita oara
ma masoara

degetele lor au inceput sa doara
pe sfoara
simt in carnea mea
munca cutitelor care
au ascutit aceste bete
degetele lor au inceput sa doara
pe sfoara

te-au speriat caprioara
coboara
credeam ca vor deschide
portile si ca in visul nostru
vom trece fluviul dar
te-au speriat caprioara
coboara

veneam dinspre mare
se pare
doi morti printre sageti
iar dupa zid s-ascund
cerbicia lui si muntii
veneam dinspre mare
se pare

de ce in noaptea aia
ai iesit la plimbare?

acest text este un poem. acest text NU este o poezie.

țînțarii răbdători au așteptat să se termine efectul pastilei ca să poată și ei ataca.

eu am visat că nu pot intra într-un magazin. am visat că lovesc o femeie. am visat  că ne ciocnim cu melancholia.

pe tine te doare burta, iar eu am băut atîta ceai că nu mai pot adormi.

pisica vrea la wc de fiecare dată cînd merg și eu.

vecinii pornesc liftul atunci cînd mă culc, de parcă așteaptă să mă întind în pat ca să poată și ei veni acasă.

tu devii nervoasă cînd tac.

mi-a scris un prieten din bucurești și mi s-a făcut așa un dor de el, de țuică și de metro.

e patru dimineața.  afară niște fete bete rag.

eu și vadim online. nu vorbim. doar știm că suntem online. știm că nu putem dormi din diferite motive. prietenii știu când să nu-ți pună întrebări stupide.

urăsc țînțarii și faptul că am pașaport albastru.

urăsc indiferența și mirosul neplăcut din gura interlocutorului.

cînd iau căștile în mîni am l în dreapta și r în stînga întodeauna. conspirație.

în două săptămîni fac 26. la 27 morrison, joplin și hendrix erau deja legende vii.

mie îmi amurt picioarele și mînile. sîngele circulă mai greu. caut o scuză în asta.

în unele zile vreau să-mi fac un joint și să-l ud cu rose, apoi să umplu cada și să mă ascund în apă. în zile ca asta.

sunt zile în care vreau să fac ceva, dar nu fac nimic. în așa zile le spun tuturor că scriu și stau așa ore întregi cu pagina word deschisă în fața mea și cu un singur punct sus în colțul din stînga.

noi tot suntem puncte, doar că unii din noi au fraze în fața lor.

mamele simt greutatea copiilor

mamele simt greutatea copiilor !
mamele simt greutatea copiilor ...
mamele simt greutatea copiilor .
mamele . simt greutatea copiilor .
mamele simt greutatea copiilor .
mamele simt greutatea , copiilor ?

poemul vecinilor mei

vecina mea continuă să creadă că are 25
deși nu-i mai are cam de tot atîția ani
vecina mea arată penibil
în dorința ei de a fi o MILFă

vecinii mei din față au un fiu alcoolic
pe care-l dau afară din casă
apoi îl cheamă înapoi și
iar fac același lucru

vecinii mei de sus au un fiu narcoman
( un tip care l-a citit în întregime pe Dostoievski)
care știe de toate daunele pe care le
provoacă heroina și cocaina
dar continuă să viseze la o mică doză
citesc asta pe degetele lui

vecinii mei de jos au un copil mic
uneori ies să-l plimbe
dar niciodată nu i-am auzit vorbind între ei

vecinul de după perete cîntă romanțe sovietice
vecinul meu fumează Astra
vecinul meu înjură în rusă de români și în română de ruși
vecinul meu nu vrea să moară

interesant cum le par eu lor?

eu care m-am născut la țară
oricît n-aș citi sau scri
rămîn un copil născut la țară

eu care am coșmare că în apartamentul vecin
mă voi trezi și va fi deja o nouă
Andy's Pizza sau La Placinte

eu care n-am descoperit un drog mai bun
decît prășitul dimineața cînd răsare soarele

eu care zic *bună ziua*  tuturor și
care cu mirare absoarbe certurile din troleu

oare cum le par eu vecinilor mei?
ce boală am eu în ochii lor?

oare sunt și eu atît de singur?

e greu să fii vecin cu vecinii.

hai să mergem undeva în oraș (dedicată D.G.) cântec.

hai să mergem undeva în oraș
să fiu beat la colțuri de stadă
să cad sub mașini cârcotașe
să tac tot ce ținem în cadă

hai să stăm la balcon nemișcați
să petrecem luminile-n beznă
să ne bată-n geam hulubii exilați
să-mi culc capu-n palmele-ți perne

hai să nu mai plângem nimic
să simt cum îmi crește copilul
să-mi devină amantele tic
să cînt vocea ta-n triluri

hai să stăm întinși chiar aici
să treacă prin noi trenul
să petrecem cu basme calicii
să ne bem însetați oxigenul

hai să clădim bucătării
să le punem piatră pe piatră
să-i lăsăm absorbiți de mizerii
să-ți veghez somnul iconolatru

hai să ieșim undeva în oraș
să filmăm cum putrezesc străinii
să te calc pe ultimii pași
să te știu în palmă linii

hai să mergem undeva ...

singuri și morții

plouase mult în ziua aia
cu stropi mășcați
cu bucăți de gheață
cu păsări moarte
cu dumnezei

eu stăteam închis în buncăr
și știam că nu mai e nici o salvare
că geamurile astea care mă despart
de sfârșitul lumii
vor plesni într-un final

poate aș fi reacționat cumva
dacă mai era cineva alături
aș fi plâns, aș fi urlat, aș fi spus că
nu m-am săturat de viață
nu m-am săturat să sufăr

dar nu era nimeni
eram doar eu
eu și umbra mea calică
așteptam să plesnească geamul ăsta afurist
și să murim odată și pentru totdeauna

singurătatea e moartea morții
moartea e singurătatea singurătății

despre un mine și eu

pe cine vrei să minți
mi-am spus
pe nimeni
cred că

povestea asta nu e o poveste
în sensul ăla al cuvântului
e mai degrabă
o poveste a povestei
despre un mine și eu

n-am mai urât pe nimeni
cum nu mă urăsc pe mine
iar lipsa asta de ură
ar trebui să însemne ceva
pentru că îmi dezamăgesc
ceilalți vecini
când le răspund că nu sunt gelos
doar îmi place cum scriu
când nu mai am ce spune

des.

râmele și dragostea

când eram mic
în mahalaua mea era o fată
de care eram îndrăgostit
cu câțiva ani mai mare
căreia îi plăcea să gătească
salate din glod cu troscot și pelin
iar la felul doi întodeauna avea carne
de gândaci sau râme
ca să-i demonstrez c-o iubesc
eram nevoit să mănânc asta
într-o zi am mâncat o râmă
iar după asta am vomitat
probabil de la salată
m-am gândit eu

acasă mama mi-a spus că dragostea
nu înseamnă să mănânci râme și glod
atunci ce înseamnă
am întrebat-o eu
iar mama mi-a zis
că dragostea e atunci când
nimeni nu te obligă să mănânci râme
sau glod
dragostea e când faci de bună voie

atunci eu m-am gândit că fata nu mă iubește
și așa ne-am despărțit

dragostea nu trece prin burta unui bărbat
iarv dacă trece atunci o vomităm

dargostea trece prin altceva
m-am gândit eu
atunci.

bukowski

din nou nimic
verde spital verde blocuri
toate femeile cărora aș fi putut să le spun
că le iubesc
au încăput în una
care-i acum la balcon
citește Bukowski sub hulubi
mă uit cum îi hrănesc părinții lor
cum ea râde la textul tău

uneori când ești beat
și ai hulubi la balcon
și o femeie pe care o simți
îți citește din Bukowski
înțelegi că orașul ăsta
are ceva frumos în el

dar din nou nimic
verde spital verde blocuri
vreau să te iau pe tine
pe Bukowski și hulubii
și să plecăm la mare sau la ocean
sau oriunde nu-s țânțari
și eu n-ar trebui să-mi stric vinul cu gheață
sub sunetul liftului defect

între noi e mai mult decât poezie
între noi e Bukowski.

T. și vocea lui

pe cele mai frumoase
întodeauna le fut alții
își spuse T. uitându-se
la fusta care trecea
alături de pantalonii în dungi
incorecte

noi apreciem doar ceea ce pierdem
îi răspunse o voce de undeva din adâncuri
la care T. tresări

nimeni nu vrea voci în stomac
sau în cap
sau oriunde
iar T. era un tip practic
și ca fiecare om
știa că mărul vecinului e mai copt
chiar dacă vecinul credea același lucru despre el

într-o zi ei s-au hotărât să facă un schimb
merele vecinului erau cu viermi
iar ale lui T. erau verzi

nu cred că ai înțeles morala
spuse vocea

nu cred că crezi ce spui că crezi
zise T. încercând să pară deștept

merele proaste rămân proaste oricum

regăsirea (3)

Vesela niciodata vesel  nu se spala

Negrii din Somalia mai albi nu se fac chiar daca merg la școala

Pentru unii conteaza doar gestul

Pentru restu raman resturi

Puteam sa-mi dau ficatii la pateu

Daca nu eram cel din colt cu mainile spre pod

Cand restu ascultau barfe la careu

Am rabdat ca sa ajung sa spun

Metafora nu e in palma e in pumnu

Cu care bat la poarta constiintei

Maselor prinse-ntre placile falsei pocainte

E o mare diferenta intre religie si credinta

Prima-I afacere cealalta-I temelia fiintei

In ziua-n care m-am trezit iesit din carte

Am spart televizoarele radiou si celelalte

Orice dependenta  e nefasta

Noi suntem un intreg frate tocmai fara asta.

regasirea (2)

Ca un albatros mort cu pestele in gura

Eram atit de aproape de margine

Incit simteam vintul din prapastie

Ca pe o furtuna pura

Venita sa-mi sparga casa cu tot cu melc

In noaptea aia m-am transfigurat intr-un

Antierou responsabil pentru conditia de bleg

Pusa ca o stampila de robotii robi

Cel care deschide ochii nu poate fi suparat pe cei orbi

Poate toti au cum sa vada

Pentru asta e de-ajuns s-arunci-n aer lumea macar o data

Terorist terorizez teroarea si-I tai venele in cada

Frate!!!nu-I lasa sa te arda!

regasirea (1)

Libertatea capata proportii urmarita de dupa gratii

Patratele fara colturi devin romburi

Cioplite-n cercuri care se scrug in linii

Si se transforma iar in patrate

Mozoalele lasate de buneii mei care-au sapat

Gropi viselor decedate

Cel mai mare dusman e cel pe care-l porti in spate

Intre patru pereti si doua acoperisuri iti gasesti libertatea

De ce dai frate?!

metamorfoza (1)

când operezi prea mult cu imagini violente devii violent
ca filmele-ntrun cinematograf pornografic când ești impotent
zevzecii fac glume pe seama regilor
orașele se pierd în vârtejul crengilor
cum te simți acolo jos în voma aste-i lumi
când născut erai pentru a face minuni
robi roboți robotisați prin redacții
ce facem frate noi unii cu alții
acuma sute de mii nu știu ceea ce tu știi
poți să le crești de pe-acuma  fii
și poate pregătiți o revoluție totală
o dictatură prin pace reforme și schimbări capitale
metamorfoza în nevroză îmi crapă capul în comă
frumosul domină lumea asta doar în timp ce dorm
am început să-nvăț cei lumea ca lumea
când m-a cunoscut șamanul

iar T:

pe T. l-au găsit mai repede decât reușise să se piardă
în felul lui de feluri
cu puța-n puț nu stai mai mult ca înainte
uneori e bine să vezi puțin
nu toate ușile ascund ceva
aceste gânduri îi încolțeau părul și încălțămintea
toate separate toate la un loc
T. era puțin nervos
întodeauna era așa
nu i-a plăcut niciodată să fie găsit
dar mai ales să se piardă
unicul gând calmant
era că
toți trebuie să se piardă
altfel cum vom afla dacă am găsit sau nu.

stare statică

așteptarea-i neașteptat de vie
în ger îngerii-și dau aripile-n chirie
e miez de noapte revin după un vin
mă întind alături de trupul tău venin
poezia toată să moară așa aici acum
mi-e frică și mi-i scârbă mi-e drag și mi-i oricum

daţi-le cocalarilor cocaină
orbilor pete pe retină
lăsaţi-i să se sinucidă
fluturele să se metamorfozeze-n omidă
rânduri de riduri pe feţe
cele mai bune texte au devenit poveţe
lăsaţi ploaia să penetreze poezia
"P" reprezintă expresia corporală a nebuniei

ele descompuse arată perfecte
cu feţele lor de magnetofoane defecte
dervişul îşi aşteaptă moartea în ultimul cerc
casa curge sub melc
înebunim uşor şi sigur căutând metafore
mă prind violând în vis kore

eu merg prin bălţi ud tuse spun
iar gândurile mele-s câini de săpun

dor

dor

dacă asta te face mai fericită

femeile toate miros la fel

dar niciuna ca tine

asta ca să știi

c-am vrut să-i dau o palmă

pentru smerenia ei

fascistul altruist 

vrea pace

iar pacea vine odată cu crețul tău gând ascuns.

melancolie

melancolia s-a așternut
ca un câmp de grâu
văzut din ochii păsării
împușcate

melancolia a venit
ca un sunet în liniște
a tăiat cuvintele-n bucăți
de carne în salată

melancolie la sfârșitul primei veri
urme lăsate-n ciupici
după ploaie
ștampile pe podea

azi e ziua în care
vreau să scriu până adorm

noapte bună

ploaia

Scapără

Fulgeră

Tună

Tună

Scapără

Fulgeră

Fulgeră

Tună

Scapără

Începuse să plouă

Oricum

Știam că va ploua

Ploaia e ca o femeie

Vine când vrea

Pleacă când obosește

Ploaia e ca o femeie

Dorește dorința bărbatului

Iar eu vreau să plouă

Asta mă duce la scris.

freestyle 1

sunt tras la față
mai trag în lanț
poponarii iau la clanț
asasinii fac noduri din mațe
viața vine cu viteză
îi dau un pumn în față
și bună dimineața dragă
gaura asta-i prea largă
îmi bag ambele picioare
și sar ca un cangur
mă băgați în seamă
eu vă bag în zeamă
maneliștii îmi citesc textele
ca pe o rugăciune
eu fac poezie pentru toată lumea
cum mă cheamă
cred că știi deja

încep a doua strofă
catastrofa vine mâncând
eu cânt cântând
gândesc gândind
sunt ultimul din primul rând
tu ești șarpele pe care-l cresc în sân
da eu nu-s altruist
la prima greșeală-ți lipesc un pumn în plisc
și te las să asculți al meu disc
pe la cenacluri
mă fac farmal poeții
dar eu cu băieții mei fără pereți
renasc din ruinele cetății
n-ai cum să mă oprești
e prea târziu
sunt prea viu
ca să mor
chiar dacă va fi să fie o fac cu chiu
cu vai
ia stai
suntem în luna mai
iar eu am mii
copii mei vor duce faima mea altor copii

și mi-am zis

și mi-am zis
moartea nu-i decât un vis
stând întins
în televizorul scos din priză
pe locul unde obișnuia să dormă călăul acum ucis
binele-i drumul spre răul din paradis

și mi-am zis
nu fac asta dinadins
m-am prins
în ușa întredeschisă
dar nu mă las învins
să moară Sisif
el are o piatră de-npins

și mi-am zis
nu-s lat în spete
dar când cad pe spate
simt pământul deoparte
respirându-mi în coate
iubesc libertatea
cum iubesc orbii noaptea

și mi-am zis
voi înota în lapte
până-l fac caș și-mi scot celălalt terente
din cealaltă parte
nebunul atacă regatul
cu o singură carte

povestea lui T. Altruistul

T. era un altruist înrăit

credea în legea atracției

în faptul că binele

naște bine

și că doar dragostea 

ne poate salva

de aia el cumpăra

și soției și amantei

același cadou

iar de sărbătorile de iarnă

nu lăsa câinii peste urători

el pur și simplu

nu le deschidea poarta

T. era un adevărat creștin

purta cruce la gât

se ruga înainte de masă

și înainte de somn

iar de sărbătorile religioase

plătea sauna pentru părinte

iar pe martorii altor

confesiuni religioase

nu-i împroșca cu pietre

cum făceau alți altruiști

el pur și simplu

lăsa câinii să vorbească

T. era un altruist convins

de aia când a aflat că are cancer

și că va muri

s-a supărat pe Dumnezeu

și a dat foc la casă

nu-i cinstit așa

își spunea el

în mintea lui

când trecea cu mașina

pe lângă un cerșetor

iarna

nu-i cinstit așa

să murim la fel

și eu și cerșetorul

T. era un altruist înrăit

de aia îl porecleau

T. Altruistul

iar după ce a ars în casă 

cu tot cu bani

și cu altruismul lui

oamenii au început

să bârfească

că 

cică era zgârcit

nu-i cinstit așa

urla sufletul altruist

nu-i cinstit așa

spuneau cinstiții.

plictis. plăcere.

recitesc textele vechi
și găsesc texte noi
uimitor cum uiți
ce-ai scris înainte
de a citi ce vei scrie
acum

poetul n-are moarte
el se reîncarnează
în alți poeți
de aici și repetiția
uneori redundantă
recunosc

prea mulți poeți
sunt în dauna poeziei
prea multă poezie
la prea puțini poeți
ajunge

plictis.
plăcere.

balada 484

balada 484

să-ncepem cu 4
în văgăuni sihaștrii
și văile albastre
mamele noastre
ținem piept oastei
de înaintași
vrednici pușcași
noi netunși și nerași
trecem cei 8
veterani rămași
cu 4 răniți
bravi căpitani
viitori veterani
urgisiți de tiranii
hăituiți de colonii
pe 4 cărări
dinspre mări
îngropăm în mizerii
cotropitorii țării
și cele 8 cete
de mercenari cu sete
cad la perete
sub brațele zvelte
ale fiilor poporului
crescut cu unelte
barbă și plete
din naștere fete
știu vă vor naște
suflete de lup
hrănite din trup
cu laptele supt
în oase se-ascund
viitori luptători
contra cotropitori
se vor vinde în zori
mulți feciori
pentru comori
false valori
introduse-n pori
prin miros de flori
ură în cor
spre ultimul cocor
și cele 4 zări
rămâne-va sub mări
atlantide pierdute
la 8 pași nevăzute
bătrânii în riduri
ascund rânduri
din scrisorile de sub ziduri
ale celor 4 veterani
rămași sub dușmani
și 8 castele
ca niște stele
împrăștie visele
sterile și ele
de-atâta durere
că în cele 4 părți rămase
prea puțini țin piept oastei.

albi

poți să ai kg de aur la gât

să mănânci cu diamante

să cheltui cele mai frumoase femei

dar tot rob să rămâi

am negri în televizor

m-am născut alb

(nu vorbesc de culoarea pielii)

și toată viața o să fiu mândru

pe faptul că m-am născut alb

(nu mă refer la tenul pielii)

mulți din ei au ajuns mari

puțini din ei au ajuns albi

omoară negrul din tine

coșmar

de câteva zile
visez cum tai oameni
de preferință bărbați
iar măruntaiele le aranjez
în linii
de la cap spre picioare
apoi le las așa

asta nu mă sperie
nici nu mă excită
îi omor și gata

probabil
ceva nu merge bine
pentru că coșmarul meu
e atunci când visez că
nu fac nimic

omor doar necunoscuți
asta mi se pare de coșmar.

șase personaje în căutarea unui papagal pierdut

despre ce ar vorbi doi papagali

din apartamente diferite

dacă s-ar întâlni?

despre pădure sau

despre stăpânii lor?

eu

și cele șase personaje

din scenariul la care lucrez

bem o bere la terasa de vizavi

și încercăm să vorbim

despre papagali

dar nu ne iese nimic

doar o cașă

ca aia pe care o făceam când eram copii

din apă și țărână

șase personaje în căutarea unui papagal pierdut.

necuvinte (text furat)

Sunetele înseamnă altceva

Cuvintele sunt necuvinte

De parcă

Te-ai duce la dentist

Nu pentru că te doare-un dinte

Așa au vrut părinții

Străinii întodeauna-ți vor răul

Pentru asta-au postit

Fericirea cuiva înseamnă

Că undeva nefericit

Ar vrea să tacă

Cineva

Oricum mori

Măcar să mori cinstit

Pereții vor răbda

Texte potabile

Să mori înecat la mal

De parcă

Ai vrea să mergi pe cal

Amantul celei care-ți

Pregătește așternutul

Locu-n care-ți

Ascunzi visele

Amintirea altei vieți

Doar pentru că îți par

Trecutul

Să fugi de tine

Tu ești sinucigașul

Săgeata și arcașul

Și ținta tot tu ești

Iubește-i doar pe cei ce

Merită să nu-i iubești

Dacă vrei să rămâi

Ultimul întreg la minte

Sunetele înseamnă altceva

Cuvintele sunt necuvinte.

soare-n parc

soare-n parc
femeile vor acostate
de bărbații care azi n-au ieșit
iar cei care au ieșit acostează orice
doar ca să nu treacă ziua-n zadar

soare-n parc
urlete de copii care i-au lăsat
în sfârșit pe maturi
să se joace-n pace
ștergându-și sms-urile de la amanți și amante

soare-n parc
homosexualii au pus ochii pe pantaloni noi
iar cocalarii au pus ochii pe dânșii
pedofilii se roagă pentru o briză
care ar ridica fustițele minorelor încă virgine

soare-n parc
eu nu am internet acasă
asta îmi dă atâta timp liber
că toate gândurile care duc la tine
se împotmolesc în supermarket
merg să-mi iau ceva de băut
să pot scrie mai mult și mai bine

soare-n parc frig în casă.

pe muchie

nu mai pot suporta primăvara

sunt ca un alergător pe distanțe mari

care nu poate nicidecum depăși o sută de metri

sunt ca al 4-lea copil într-o familie de chinezi

rămân vinovat că m-am născut acasă

sunt ca un matador care-și asumă vina războaielor

atunci când se citește în ochii frumosului mort

sunt ca un pădurar care visează-n fiecare noapte

copaci care-i taie picioarele

sunt ca un căpitan de submarină

care plânge când se ridică cu liftul la ultimul etaj

sunt ca un cocalar la un concert simfonic

mă apucă isteria cu fiecare octavă ridicată

sunt ca un veterinar care-i face operație fiului său

pentru că alți medici nui mai dau șanse

sunt ca un tată divorțat

care așteaptă sâmbăta viitoare

nu mai pot suporta primăvara

pentru că ea mă urăște

iar eu nu pot nici măcar atăta.

șoferul

șoferul n-a fost niciodată pieton
șoferul s-a născut în mașină
șoferul are ulei în loc de sânge
iar pe post de limbă frână

șoferul calcă zebre
șoferul nu iubește
drumurile lui toate duc
acolo undeva în peșteri

șoferul visează drumuri bune
și multe multe roți
șoferul ar vrea ca toată lumea
să fie un garaj fără porți

povestea lui T.

vine o zi când toate înseamnă același lucru
nu mai faci nici o diferență dintre unele și altele
e ziua în care  înțelegi că îmbătrânești

pentru T. toate erau la fel
dar dacă cineava i-ar fi spus că îmbătrânește
l-ar fi scuipat în față

cum să îmbătrânească el așa
oamenii nu îmbătrânesc pur și simplu
oamenii îmbătrânesc când au ceva pe suflet
așa credea el

T. nu era nici rău nici bun
T. era cum era
dar încă era plin de puteri
și chiar s-ar fi pus la bătaie
cu unii mult mai puternici decât el

avea caracter de războinic

și totuși azi T. a descoperit primul fir sur
ș-a înțeles că vin bătrânețele
că nu te întreabă
dar vin așa din capul lor

probabil o fi având vrun păcat
păcat cum să nu

toată tăria lui de caracter și toate visele lui
au căzut în oglindă alături de firul ăla blestemat

e timpul să iubesc
și-a spus resemnându-se
dragostea sinceră vine cu anii
iar anii probabil au venit

așa a început T. să iubească
iar indiferența i-a dispărut
acum toate însemnau doar un lucru
anii trec fără să lase urme
tu faci urmele
viața-i doar zăpada.

știu ei oare

oare hainele îngerilor miros a urină?
oare îngerii adorm în voma lor?
cum pot ei să doarmă cu așa aripi?

oare demonii își împrumută bani?
oare știu ei ce înseamnă zăpada?
visează ei cerul și marea?

știu ei ce înseamnă să te ridici din pat
iar genunchii să-ți tremure
să ajungi transpirat până la bucătărie
să faci două cafele
una fără zahăr și alta dulce ?

știu ei oare cum e să-ți moară cineva în brațe?

oamenii nu știu câtă putere au
doar pentru că sunt oameni.

visul unei nopți furtunoase

îmi place să stau singur uneori
să beau ceva gustos și să umblu
în piele de șarpe prin casă
să nu am niciun vecin
în raza sutelor de metri
doar soare și multă apă
eu să urlu fals piesele din playlist
iar telefonul să nu sune
să uite toți de mine cum eu uit de ei
apoi să mă apuc de scris scenarii
pentru filmele în care voi juca
alături de cele mai frumoase femei din industrie
să înot într-un pahar de martini
iar colac de salvare să-mi fie o măslină
să fac doar ceea ce mă face fericit
iar restul să rămână-n valiza
pe care o voi uita intenționat
în camerele de păstrare ale aeroportului

trebuie să plec
ca să mă pot întoarce
să-mi iau ce-a mai rămas
și să mă-ntorc iarăși
de unde am plecat.

ei

hai să citim poezii
și să spunem că le-am înțeles

hai să ne batem joc de poezie împreună
oricum poezia e prea slabă ca să-și apere pozițiile

hai să facem contrabandă cu cuvinte
care aranjate alandala
vor fi nevoite să găsească un sens comun

hai să-i numim pe poeți alcoolici și curvari
leneși și paraziți ai societății de consum

sau hai să încercăm să înțelegem
unde se naște și când moare acel cuvânt
aproape dumnezeiesc odată
POEZIA

ultima dorință

muzică, soare,  ciocolată
gin tonic, vârfuri și vin roșu
crevete-n pastă și salate
pescăruși și albatroși

albastru, verde iar albastru
geamuri, ochi spre orizont
valuri, cai fără căpăstru
norii să-și facă pontul

tu să alergi goală în apă
udă să vii să te usuci
să cădem ambii ca-ntr-o groapă
cu sulițe, capcane, cruci

să-mi termin textul dimineața
să-l las lângă trofee
să mă iubească pân-la greață
să îngân buimac o melopee

viața-i rezultatul unui viciu
viciu-i rezultatul unui dor
doru-i rezultatul poeziei
poezia-i rezultatul tuturor

ziua minciunilor adevărate

aștept prima zi de aprilie

nu doar pentru primavară

ci pentru faptul că pot spune

adevărul ascuns după minciună

în spatele glumelor inofensive

întodeauna se ascund drame 

singurătăți față-n față cu oglinda

inutilitatea unui adevăr provocator

noi spunem minciuni

atunci când spunem adevărul

și spunem adevărul atunci când

spunem minciuni

e simplu

e ca beția în care ții minte

și absolut conștient spui ce spui

și faci ce faci

iar a doua zi vei da vina pe glucoză

deși adânc sau la suprafață

vei ști că ai zis ce ai simțit

fără cenzură

iar el a primit tot cu capul sus și spart

iar acum puteți merge mai departe

pătați și palizi de la adevăr

până la următoarea beție

1 aprilie e ziua adevărului

ascuns în spatele

glumelor clișee și lipsite de imaginație

totu-i de prost gust

numai prostia-i dulce.

liniște

liniște
joc în propria-mi piesă
o fac din plăcere dar vreau bani pe asta
devin atît de patetic cînd găsesc facturile
în colții cubului de metal
iar Sinatra mă întreabă
dacă am făcut tot ce-mi stă  în puteri
ca să te cuceresc
eu mă gândesc
și zic nu
vorbesc cu vocea din urechi
apoi
liniște
n-am depus suficientă muncă
ca să te câștig
depun efort ca să te păstrez
în condiția în care
am stat o viață în gălăgie
ca acum să
ascult liniștea
pe care o aduci în căștile mele
o liniște asurzitoare
ca atunci când fugi din oraș
și te ascunzi în grote
iar mașinile încă îți mai trec prin cap
dar eu muncesc la asta.

arta este ...

când eram mai mic
și am ales măștile
pe care le mai port și azi
cineva mi-a spus
că teatrul e biserică
iar politica e bordel

azi îmi spun că arta e politică
și nu pot nega asta
pentru că biserica e bordel
iar politica e teatru

totuși aș vrea să nu fie așa
aș vrea să fim salvați
doar că generațiile se rod între ele
iar talașul sunt acei nevinovați
care nu se mai pot hotărâ
vor să fie salvați sau nu

cum poți să salvezi pe cineva
care se îneacă
când singur te îneci?

fără excese de altruism
vă rog
toți suntem niște egoiști.

când vorbești prea mult despre ceva

când vorbești prea mult despre ceva
începi să uiți de unde ai pornit
și repeți aceleași greșeli
pe care le repetaseră și alții
până la tine.

când vorbești prea mult despre ceva
fără să faci pași în întîmpinare
sau să te retragi
riști să devii inutil
vorbele tale își pierd valorea
devin redundante.

când vorbești prea mult despre ceva
acel ceva își pierde esența
tot ce era mai important
se ascundea în colțul întunecat
al cuvintelor
acolo unde dacă te bagi cu lanterna
nu găsești nimic
dar distrugi misterul.

când vorbești prea mult despre ceva
uiți
că uneori spui tot dar nu spui nimic
iar alteori nu spui nimic dar spui tot
acel ceva de mijloc
se va naște atunci
când vei vorbi prea puțin despre ceva
iar acel ceva va fi mai mult decât cuvinte.

marinar închis în casă

pasiune
pentru boala
de care vor
să fiu vindecat
prin separarea
mea de mine.

cei de pe mal
și cei din larg
văd diferit marea
la fel cum furtuna
o întîlnesc diferit

eu aș vrea să mă las
de toate astea
dar cum crezi că se simte
un marinar care întîlnește
furtuna acasă
pe cînd nava lui e în largul apelor?

minte

e bine să ții minte
chiar și ceea ce uneori vrei să uiți
vine o zi când
nu-ți mai rămân decât amintirile
veninul ascuns în inel
otrava împrăștiată-n aer
morții ascunși sub covor

e bine și să uiți
ca să poți ține minte altceva

vreau să te țin minte
așa cum te-am uitat
scotându-mă din minți.

dezordine

se zice că prin felul cum arată
camera cuiva
poți spune ce fel de persoană este
în camera mea e dezordine
caiete și cărți
haine și prezervative
sticle și coji de fructe

în camera mea e dezordine
la fel cum dezordine
probabil
e și în capul meu
dar totuși eu pot crea doar în aceste condiții
și chiar dacă unii mă impun să fac curat
la fel cum alții mă obligă să mă las de artă
eu continui să scriu
să filmez
să cânt
și să arunc pe jos ciorapii
când intru în camera mea

am voie să fac orice-mi trece prin minte
în spațiul meu intim

fac curat odată-n săptămână
atunci cân mă gândesc că poate au dreptate
și sunt aproape să cedez
să mă resemnez cu faptul
că nu mai sunt un artist
cum mă pretind a fi

dar a doua zi după asta
arunc ciorapii lângă dulap
iar chiloții pe marginea patului
și încep iar să fac ce pot face cel mai bine
adică să creez dezordine.

curios

pe podeaua acoperișului
cu spatele spre soare
și marea în față
mă ciupesc
să văd dacă nu visez
iar în secunda următoare
mă trezesc
înjurîndu-mă pentru că m-am ciupit

uneori nu e bine să fii curios.

poți să mori zilnic

poți să mori în orice clipă

poți să mori zilnic

poți să mori de plictiseală 

alături de prietenii tăi cei mai buni

poți să mori de râs

dimineața în transportul public

poți să mori de dor

într-un hotel de cinci stele undeva pe litoral

poți să mori de frică

traversând strada pe zebră

poți să mori de exces de adrenalină

undeva în mijlocul câmpiei

poți să mori de supradoză

tocmai atunci când erai cel mai fericit

poți să mori de indiferență

într-un muzeu de artă contemporană

poți să mori de dragoste

cu cineva străin în pat

poți să mori citind acest text

de la timpul irosit în zadar

poți să mori încercînd să trăiești cu asta

poți să mori

oricînd 

oriunde

oricum

așa că încearcă să trăiești moartea

și nu lăsa moartea să te trăiască.

emigrant de bună voie

mi-aș găsi un cuib într-un oraș enorm

poate chiar mi-aș face prieteni

aș începe de la alt zero

pe altă foaie curată

asta am înțeles acum

straniu 

dar când plec

și văd cum se simt alții în altă parte

mi se face tot mai puțin dor de casă

probabil aș putea să plec

și să  mai revin aici 

doar ca să-mi iau familia

am înțeles că aș putea emigra

e trist dar e adevărat

bărbați de încredere și femei frumoase

sunt peste tot

undeva chiar sunt și munți și mări

poamă crește și în altă parte

unde drumurile până la vie

sunt mult mai bune

ștefan cel mare cum a stat așa va sta

dacă știa ce va urma

sigur  se lăsa sub turci

turcii măcar lucrează 

și gătesc dumnezeiește

îmi pare rău

că n-am pierdut imperiului roman

că turcii nu ne-au cotropit

că nemții n-au câștigat războiul

poate am fi avut șanse

să nu murim moldoveni

(cuvântul *moldovan* este folosit ca metaforă, 

care ar semnifica:

 prostie, lăcomie, zgârcenie, 

lipsă de demnitate, orgoliu și falsă milostivenie)

îmi pare rău că am ajuns să zic asta

dar ca să fii artist

n-ai nevoie de culoare la pașaport

mai mult chiar

n-ai nevoie să aperi o țară

trebuie să aperi doar valorile tale personale

iar dacă valorile tale nu corepund

cu țara în care te-au pus la evidență

atunci trebuie să nu uiți de ea

dar să o lași

ca o piatră legată de picior

care nu-ți dă voie să alergi

asta-i țara din care

vreau să plec

iar celor care au fost peste hotare

ș-au revenit

iar acum se simt bine aici

le zic să nu mă învinovățească

mă bucur că ei se simt cum se simt

cu patriotismul lor  puturos

lasă-i să creadă că-s laș

la urma urmei

cei care mă iubesc 

mă vor iubi plecat

iar cei care mă urăsc

mă vor urâ oriunde

eu am iubit moldova

ea a fost prima mea iubire

și plâng acum

când îi cer divorț

dar mai bine pe drumuri diferite

decât să dormi cu cineva care nu te mai vrea

dragostea-i ca copacul

se usucă chiar și cu fructele pe el

dacă-i bolnav.

ISTANBUL

pisicile prind pescăruși de coadă

pe geamuri la geamii

negustorii vând monede false

sub steaguri purpurii

mai mare decât poate cuprinde imaginația,

dar totuși mai mic decât  marea.

pe podurile funii între Orient și Occident

bărbați bărboși își plimbă nepăsarea.

te ard femeile din ochi,

mănânci de nu te mai saturi.
curat pe străzile lor,

cum nu-i la noi la mulți în paturi.

vechi și nou pe străzi pavate

bocet după Allah din difuzoare,

n-ai cum să rămâi indiferent în țara

care îndulcește chiar și fructele amare.

eu n-aș trăi în Istanbul, o zic sincer.

mi-e frică de orașele enorme,

dar am să-i dedic poezii

și texte-n diferite forme.

not so funny

oamenii sunt ca fântânile
într-o zi pur și simplu seacă

eu promit să mă schimb
deși rămân un egoist incurabil

azi ne-am certat iar tu ai dispărut
ca fantomele-n filmele horror

azi n-am să scriu nimic
azi sunt beat de la vinul de alaltăieri

eu nu urlu dragostea
ca negrii în gospel

dar dacă dispari
will be not so funny

te vreau

te vreau
cum buricele degetelor
cuburile de gheață
vara

te vreau
cum sugarul sânul mamei
când mama-i în alt salon
operată

te vreau
cum Hemingway marea
când avea deja țeava puștii
în gură

te vreau
cum orbul din născare
vrea să vadă ce-i aia
albastru

te vreau
cum condamnații la moarte
vor să nu-i vadă
părinții

te vreau
să cad în brațele tale beat
 vârcolacii să arunce lemne-n sobă
să tac și să urlu alături
 ispitele să bată-n timpane
să uit că-s un monstru
 fantomele cadavrelor
să doarmă la ușa ta

te vreau
cum un schizofenic vrea liniștea.

no surprises

radiohead cu no surprises la radio
la vecinii de jos știrile protv
la vecinii de sus farfurii și cratițe
iar eu vomit în wc
aspirații împachetate-n cutie
oricând aș putea să mă întorc acasă
la casa mea pe pământ
unde-mi simt picioarele
înrădăcinate

am ajuns un simplu produs
al cifrelor de pe facturi
o picătură de ulei de floarea soarelui
în uleiul de măsline

când sunt pe margine îmi amintesc
că te iubesc
și pe tine
și pe știi tu cine
dar asta nu-i îndeajuns de sigur
de aia uneori mai întrec măsurile

am impresia că nimeni nu ți-e mai bun prieten
decât chiuveta când vomiți în ea.

curat ca lacrima

nici un text de miercuri
patru stau începute
prind la minte probabil
aș alege Românii au Talent
în locul unei întîlniri cu prietenii
deja nimic nou din gura lor
frustrările rămân frustrări
iubitele rămân iubite
ispitele-s ispitite de iubite și oricum ispite rămân
creierul prietenului nostru
nu mă refer la câine
nu ne mai aduce nimic nou
conflictul interior a oricărui individ
care s-a lăsat influiențat de literatura citită
îți iubești femeia dar masturbezi la curve
vrei să tragi dar te lasă nervii
bei ușor peste măsură
și cauți răspunsul la întrebarea:
ce-i mai departe?
poeții scriu nuvele
scenariștii fac filme
cercurile dramatice fac spectacole
prietenii de pe facebook te bârfesc
kebăbăriile-s offline-uni pentru odnoklasniki
trăim într-o fermă de porci
în care nu se mai face curat deja de ani
toți așteaptă să treacă sărbătorile
și nu sărăcia sau politica ne face să aruncăm pe jos
tot ce ținem în mână
deși la fast-food-uri ne-am educat să aruncăm la urnă
iar în parc sau pe stradă nicidecum nu ne putem educa
să ducem la urnă
țara mea-i o pulă imensă
din care vreau să ejaculez
în altă țară mai curată
care m-ar propune pentru Nobel
pe care sper să-l iau
și să i-l dau fiecărui ministru peste bot
iar apoi să-i bag în pizda mamii lor pe toți cocalarii
și pițipoancele și snobii și ratații din transportul public
și să mă închid în casa mea pe litoral
cu iubita mea alături
și cu copii mei
adică ai noștri
al ei și ai noștri
toți să întâlnim asfințitul meu
într-o lume curată
curată ca lacrima asta pe tastatură.

pistolul președinte

o mașină de cusut
(care n-a cusut decât uniforme militare)
și un scaun electric
(care din lipsă de electricitate s-a transformat în tron)
se certau la scările glilotinei
(care și ea se transformase peste noapte
în cuțite de tăiat cașcaval)
iar tema acelei certe era
revoluția
necesitatea unei revoluții totale
aici veni și funia cu săpunul de mână
(erau de ceva timp împreună)
funia era la pensie
iar pensia e un motiv pentru revoluție
(după cum bine știm)
iar revoluția are nevoie de un lider
un lider care știe când să intre-n joc
așa au hotărât să meargă la bătrânul
și înțeleptul
(proapăt întors din lagăre)
la pistol
(un revolver bătrân cu șase gloanțe)
ca să-i propună
(ceea ce el de fapt aștepta de ani)
să fie conducătorul lor
ajunși la ușa din fier cu lacăte enorme
toți au urlat în cor
PISTOLUL PREȘEDINTE

(ei încă nu știau că în lumea lor
nu președintele hotărăște
de fapt președintele e doar așa
o marionetă în mânile unui păpușar
,pistolul știa asta și gloanțele lui așteptau să iasă
și poate chiar ar fi reușit,
dacă în țara lor n-ar fi fost stăpâni
Veninul și Dinamita)

220.000 de ore

25 ani
60~63 kg
1.73 cm
08.09.1987

ai toate datele aici
acum răspunde-mi
(știu că te pricepi în numerologie
psihologie și astrologie)
spune-mi
de ce vreau să-i omor?

amnezie

voi începe să alerg
să fac gimnastică în fiecare dimineață
să citesc mai mult
să-mi găsesc un serviciu
să nu mă mai leg de cine nu trebuie
să nu mai vorbesc urât despre poeți
să nu mai trag nimic în pixuri
să nu mai fumez
să beau doar băuturi calitative
să te iubesc mai mult
să fac filme
în primăvara și vara de după ea.

voi începe să mă schimb
dacă nu uit.

diminețile de după

pod podea și invers
demoni îngeri mahmuri
dorm sub cadă
colorat în sur și restu
diminețile de după tine
vin toate diferit

șampanie și vin și vârfuri
pastile-n peliculă
cu soarele-n stomac
fratele celui de după geam
batem clopotele-n cap
diminețile de după tine
trec la fel ca nopțile polare
adică-mi ia jumătate de an să te uit

în dimineața de după
încerc să fac o selecție
din cele mai bune texte
fix 100 de cântece calmante
în play-list-ul ăsta
până se termnină toate
va fi deja seară
iar cu ultimul text
voi împodobi coperta
și poza mea pe fundal
nu vreau să-i dezamăgesc pe cei care
au creat legenda mizantropului narcisist
iar când toate vor fi gata
o să-mi dau demisia
la fel ca Papa
să văd măcar cineva le va citi.

iar ninge

ninge cu bucăți de scrum
s-a spart cerul
or poalele babei Dochia
după ce cineva i-a supărat fiul

oamenii dau cu picioarele
destul de des în Dragobete

violența naște fulgi mari
mai mari decât pernele
de înfipt ace

ace în inima Dochiei
ace în inima lui Dragobete
ace în inima mea

ceva gustos mă va face să adorm azi mai devreme
iar mâine mă voi trezi
acoperit de zăpadă

nimic nu te mai sperie
când știi că ești iubit

iar acele sunt un risc asumat
de ambele părți de comun acord

colombo despre dragobete

colombo ar fi spus :
... a, încă ceva,
unde ați fost de sf. Valentin?
iar tu i-ai fi spus:
cu iubitul la restaurant!
colombo ar fi spus atunci:
noi cu soția întodeauna
ieșim în oraș de dragobete
pentru că e sărbătoarea păsărilor
iar ei îi plac papagalii.
tu ai fi spus atunci:
de dragobete ieșim mai rar.
iar colombo ți-ar fi răspuns:
pentru că nu te iubește
cel ce iubește n-are nevoie de sărbători, doamnă.
o zi bună
... și încă ceva
nu-i credeți pe cei ce vă dau flori de dragobete
o fac pentru că se simt vinovați
că n-au făcut-o mai devreme.

bumerang

recunosc
sunt un tip iubăreț
de aia am ratat o sumedenie
de tot felul de relații
mai de sex și mai de dragoste
și în urma tututror
s-a cicatrizat
inima
iar creierul
a devenit rece și calculat
de fiecare dată

nu-mi pare rău de contactele
cu nici una din ele
sunt schimburi de energii
și oricât ne-am ascunde
rămânem oricum puțin
unii în alții

viața-i un bumerang
tot ce faci ți se întoarce
înapoi
cu o viteză dublă

ea mă iubește sincer
iar mie nu-mi rămâne decât
să am grijă la cap
ca să nu mi-l reteze
bumerangul
(dacă nu a atins ținta)

aștept

în spital
e ca la pușcărie
sau ca la școală
așteptarea devine
de fapt
adevărata boală.

așteptarea capătă
o formă malefică
te atacă cu amintiri
care se preschimbă-n
regrete și resemnări
în starea aia patetică.

tu stai în spital
eu scriu de-acasă
ieri de parcă eram și eu
sub bisturiul chirurgului
toată ziua am încercat
să adun puteri
ca să mă gândesc și la altceva.

cuvinte preschimbate-n lacrimi

litere aparțin tuturor
la fel și cuvintele
noi suntem doar
mecanismul care știe
sau mai bine zis simte
cum să le aranjeze
ca să capete
o rezonanță
în plăcile de metal
ale roboților
constituiți din fibre
și lichide mucoase
prin care  dacă
cuvântul
își atinge undele
necesare
se petrece acel
inexplicabil proces
de preschimbare a literelor
în emoții pure.

scris că-i scris

mi-am zis
ce-ar fi să scriu
un text mai vesel
despre mine - norocosul

m-am prins
mergând pe bisturiu
între un spân ș-un chel
urâtul urând frumosul

cel spân e zavistea
pietricica din rinichiul
fiecărui artist în viață
de morți oricum numai de bine

cel chel e bârfa
chiar dacă nu-i recunoști declinul
toți o avem ca pe mătreață
fără șampun din ulei de măsline

eu scriu și n-am să mă opresc
decât la formele mai vechi ca cele noi uitate
până mă voi regăsi-n pamfletele
mai mediocrilor colegi

mă complac când mă gândesc
la  mutrele alea constipate
cu vise scurse pe perdele
iar textele prinse prin crengi

pornisem un text mai vesel
dar iar mă prind că aberez
n-am vrut să supăr chiar defel
pe cei pe care-i menționez

am chef de litere bețive
de versuri ca mine drogate
de gânduri cât mai pozitive
și bucurii nelimitate.

tralala

râsul ăsta mă sufocă
sapă șanțuri pe obraji
lacrimi desenează-n rocă
rinichii cedează lași

râd atât de zgomotos
de răsună-n timpane
trist e singur în cosmos
printre-atâtea milioane

în timp ce ei în tralala
zburdă și zbiară pamflete
eu râd de plânge inima
minunile de prin caiete

eu râd de tralala în noi
grimasă ce ascunde fața
dă-mi poezia înapoi
și râzi cât te mai ține viața.

poezie potabilă

cîinii latră lupii

lupii urlă luna

luna se-neacă-n ocean

oceanul dezlănțuie furtuna

furtuna penetrează case

casele-și pierd acoperișul

acoperiș acum podea

podea ascunsă sub frunziș

frunziș demult mucegăit

mucegai temelie pentru ciuperci

ciuperci otrăvitoare

otrava care o încerci.

cîte rînduri pîn-la tine

tu care acum mă bei

cum crezi de ce întodeauna

din treisute rămîn trei?

nimic

ÎN ZIUA ÎN CARE
NU SE ÎNTÎMPLA
NIMIC
EU AM HOTĂRÎT
SĂ IES DIN ELE.

sexul și iubirea

rubrici în ziare și reviste

interviuri și comentarii în emisiuni

fragmente din filme

scene din spectacole

toți știu cum e 

să te fuți corect

și totuși toți au fețele alea

impotente și frustrate

cînd revin acasă

la soții și soți

sau iubite și iubiți

sexul nu e o teoremă matematică

dacă bla bla bla

atunci și numai atunci bla bla bla

sexul înseamnă pasiune

spontană și sălbatică

hai să nu mai citim

despre faptul că sexul vinde

hai să ne futem incorect

și să nu ne complicăm cu poze

și poziții

hai să ne futem cînd vrem și cum vrem noi

fără reguli prestabilite

și hai odată și odată

să începem

să nu confundăm

sexul și iubirea.

pastilele

prafuri în lingură
în apă fierbinte
de cîteva ori pe zi
după mîncare

cîte două pastile
la fiecare trei ore
le bei neapărat
cu apă potabilă
fără să amesteci
cu alcool

magneziu în bucă
înainte de culcare
sau în vene
dar neapărat în formă lichidă

ce rost are să bagi pastile
ca să scoți fumul?
să bagi prafuri
ca să scoți prafuri?

eu nu sunt sănătos iubito
niciodată n-am fost
eu nu voi fi veșnic iubito
n-are niciun rost
să mă salvezi.

14 februrie

în primul rînd
nu era nicio Valentină
era doar un Valentin
care de fapt era preot
și nu prea avea iubită
cui din obligație să-i care flori

în al doilea rînd
nu vi se pare că
cu prea mult fast sărbătorim
moartea unui străin?
pentru că toate legendele
se termină cu moartea
celui vinovat
pe 14 februarie
mijlocul lunii în care
majoritatea suferă de depresii
particulare sau colective

în al treilea rînd
dragostea nu poate fi din obligație
și doar de sărbători
care de fapt nu sunt sărbători
sunt niște minciuni comuniste
bazate pe legendele
romei antice
alt imperiu căzut

întrebații pe cei care vă felicită
de ce n-au făcuto ieri
și n-o vor face mîne?

doar nu e nevoie de motiv
ca să bucuri pe cineva
cu o vorbă sau o faptă bună.

furie plictis tensiune

azi capul meu a explodat
am lăsat toată baia-n sânge
știam că se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu
și iată iarna m-a cîștigat într-un final
azi oasele mele de oțel au pocnit

cred că e mai bine de un an
de cînd nu avusesem pe buze
gustul amar dulciu
al lacrimilor amestecate cu sînge și salivă

ceva undeva s-a spart azi
primul val de tristețe și deznădejde
m-a prins nepregătit
ca un animal muribund
am stat în fața celui din oglindă
care plîngea cu picături roșii

eu îi iubesc și-i urăsc pentru asta
azi trebuia să termin scenariul
dar se pare că el m-a terminat

azi am înțeles că soarta mea e
să mor într-o după-amiază
în casa mea de pe litoral
nu la adînci bătrînețe
înconjurat de nepoți
ci inima mea va exploda
în fața foii albe
iar picăturile de sînge
roșu pe alb cu un punct negru
vor fi scrisoarea mea de adio
iar atunci toate femeile și toți bărbații
toți prietenii și prietenele
care m-au adus la starea asta
vor zice doar atît:

a găsit metafora perfectă.

avocatul acuzatului

În timp ce el căuta

Al cincilea unghi la pătrat

Pupăza peste colac

Colacul peste cuc îmbrăcat

În timp ce el săpa adânc

Tuneluri și tranșee-n munții de gheață

Pupăza din plin zburda

Schimbându-și penele-n fiecare dimineață

În timp ce el băga cuțite

În inimile uraganelor femei

Pupăza-și schimbase puțin năravul

Dar nu și vechiul obicei

În timp ce el lupta cu bice

Ca să-și câștige drumu-napoi

Pupăza se pregătea să-i spună

Că pierde tocmai când revine din război

Ș-acum dragi jurați

Procurori, judecători, vecinul

Vă întreb cum credeți

Cât de mult își iubise mama străinul?

Ș-acum vă-ntreb pe toți

Cei implicați cât și cei ce abia aud de proces

Când simți că-i gata iar pân-acum

Ai investit în pulbere, te resemnezi?

Da, clientul meu a împușcat o pupăză

Și s-a lăsat prins

Deși putea s-ascundă urmele,

Nimeni n-ar fi bănuit asemenea ins

Fiecare-și știe adevărul,

Eu vă-ndemn să vă gândiți

Pot oare trăi sub un acoperiș

Doi oameni nefericiți?

El n-a ucis o pupăză

El a ucis trecutul

Pupăza a murit salvând

Viitorul începutului

Eu am terminat alteță

Hotărâți-vă singuri soarta

Luați un păcat pe viitor

Ori lăsați trecutu-n poartă.

adn

sunt un copil din dragoste
am fost educat
că sunt cel mai frumos
cel mai bun
cel mai deștept
și unicul la mama

tata în ziua în care
mi-a dat prima și ultima palmă
pe care am meritat-o
m-a plătit cu 200 lei să-l iert

frații mei gemeni
ascultă doar de mine
și niciodată de părinți

așa că indiferent
de părerile voastre
despre mine
replici  furate din comedii americane
cu 4.4 pe IMDB
n-aveți nici o șansă
să mă supărați

am mândria și demnitatea
în codul genetic

iar pe voi la degetul mijlociu

sâmbătă

vineri să nu te culci
las-că dormi duminică
de fapt n-ar fi o ideie bună
fiindcă plănuiam ceva.

adică plănuiam ceva
pentru duminică
dar nu-mi amintesc
de ce întrebasem de vineri?

a, vinei îi întîi
vineri îi lună plină
poate ...
vii vineri și rămâi?

binele răului

când vrei să faci un bine
faci un bine răului
ai observat că oamenii
se ascund de tine
când le zici că poți să-i ajuți?

sunt urechi
dar tu ai nevoie de gură
sunt gură
dar tu ai nevoie de urechi

sunt ochi
dar tu ai nevoie de mâini
sunt mâini
dar tu ai nevoie de ochi

ai observat că oamenii
se tem să simtă ceva pentru
alți oameni?

nu-i poți salva pe toți
dacă nu te salvezi întâi pe tine
a zis cineva
despre altcineva
care-i murise-n brațe.

într-o vocală

unii scriu
că au ce spune
alții
că nu pot să tacă
unii
din singurătate și plictis
alții
din motive mult mai banale
unii
scriu ce gândesc
alții
gândesc ce scriu
unii
sunt geniali fără să muncească
alții
muncesc ca să devină și ei ceva

și unii și alții scriu
cuiva sau nimănui
străinilor sau sieși

eu nu știu să scriu
de aia o fac
ca să mă-nvăț
și într-o zi să pot să spun
toate într-o vocală

o.

cel ce iubea

de ce nu?
a întrebat cel ce iubea
pe cel ce iubea

nu am un motiv!
a răspuns cel ce iubea
celui ce iubea

iubim diferit.
a intervenit a treia voce
a celui ce nu iubea pe nimeni


*noi nu ne iubim decât pe noi*
era scris pe peretele stației
la care au coborât
lăsând troleul să-și urmeze coarnele
pe liniile paralele
ca iubirea celor trei.

sunete culori litere

toți prietenii și toți dușmanii noștri
vor muri
toate rudele noastre apropiate sau nu prea
vor muri
mamele și tații noștri
precum și copii pe care-i plămădim
vor muri
tot ce-i viu va muri

vor rămâne doar literele
sunetele și culorile

cărțile vor arde sau vor putrezi în biblioteci
filmele se vor uita sau vor fi pierdute-n arhive
muzica va fi uitată undeva lângă pianul și vioara prăfuită

oamenii vor deveni surzi și chiori și muți
și vor muri

doar sunetele, culorile și literele vor rămâne veșnice
pentru că ele nu depind de organisme vii
dar nici nu sunt moarte

ele sunt vânt

moartea-i praf în vântul ăsta.

urăsc iarna

urăsc iarna

pentru glodul

de după zăpadă

discuțiile despre primar

drumuri și politică

urăsc iarna

pentru facturile

hainele și oboseala

picoarele ude

și fețele roșii

urăsc iarna

pentru că m-am maturizat

nu mai pot să duc sania la deal

ca mai apoi s-o las la vale

logica nu mă lasă

să depășesc lenea

urăsc iarna

pentru că nu vreau nimic

nici să fiu

nici să fie

urăsc iarna

sincer și nevinovat

cum un adolescent își urăște părinții

urăsc iarna

pentru că tu mă iubești

iar eu urăsc iarna.

HAI SĂ DANSĂM

hai să dansăm
până picioarele mele
vor deveni ale tale
și invers

hai să dansăm
până demonii mei
se vor trezi cu penele
aripilor
între colți
iar îngerii tăi
vor mirosi a beznă

hai să dansăm
euforic amețiți
să cadem
peste mesele lor
să pupăm străinii pe buze
să ne batem cu cei mai buni
prieteni
acum cât încă n-au devenit dușmani

hai să dansăm
pur și simplu
simplu și pur
sub muzica noastră
sau sub muzica lor
sub orice muzică

hai să dansăm
până picioarele noastre
se vor lipi de podea
iar noi vom scuipa sânge
inspirând aerul transpirat

hai să dansăm
pâne ne vom transforma
în vapori de aer
iar ceilalți cai
flămânzi ne vor inhala

hai să murim dansând
în plămânii lumii.