sâmbătă, 12 ianuarie 2013

forța autodepășirii (nu-i drog mai drog ca viața)

ceea ce ne fericește azi
ne va nenoroci mâine
iubiții se vor transhumanta-n bastarzi
fluturii vor fi hrană pentru râme

patimi pustii trecute-n viteză
flegme pe podea și creieri pe asfalt
urlete-n avânt de pe faleză
pojar pe palme pe față și-n pat

ne orbesc plăcerile trupești
orbecăim sălbatici printre oase
ne închidem în sicrie libidinoși pești
și pierdem clipele cele mai frumoase

plutești pe fum până-n beții cumplite
transformi zile-n nopți iar nopți în gelozie
fierbi sângele și-n clocot arunci în el cuțite
te caci și piși pe ambrozie

tot drogu-i adevăr minciunos
satanice fețe ne vor prăpădiți
 maculatura asta ne-a făcut neputincioși
dumnezei perfect nedospiți

onoare, demnitate, disciplină
tradiție, curățenie, orânduire
unica cale care duce spre sublim
e atacul poftelor prin autodepășire



joi, 10 ianuarie 2013

după trei și trei (interzis minorilor)

e trei și trei
trecut de miezul nopții
visez un harem în care femei
pun monede pe ochii morților

muzica pervers
penetrează auzul
flori pe tavan cresc
mucegai în frunze

picături din pori
lunecă-ntre sânii tăi
hăituit de vânători
două pete ard văpăi

e păcat tot ce mișcă
ce nu mișcă-i mistuit
ling acolo unde mușc
cornul stă în tine-nfipt

miroase-a carne udă
a poamă și a grâie
pe pat o paparudă
ispititoare râie

ești boală eu bolnav
nu vreau să mor ușor
molipsit întreg taraful
țipă requiemu-n cor


e trei și trei
trecut de miezul nopții
visez un harem în care femei
pun monede pe ochii morților








marți, 8 ianuarie 2013

geniala genitală

care e diferența dintre
petele de sânge de pe cearșaf
și cele de pe asfalt?



ăsta nu-i un dialog
i-un monolog
fracturat

de parcă spasadinul ciung
și cel olog
s-ar bate într-un film trucat

asta nu-i o piesă lego
un imaginar alter ego
deznodământul crimei


de parcă ploaia ar cargo
accelerat ar largo
iar taurul așteaptă "olei"

asta-i mintea mea psihopată
bolnavă de fată
vrei sau nu rămân geniu

dumnezeii lor arată
ca o cârpă în cola muiată
 au aur eu reniu

pasc păcate din iarbă
poeții speculează cu laba
mai snob ca snobu

mi-am prins peri suri în barbă
aștept să le fiarbă sperma-n leoarbă
când voi renaște din colb

sânge și lacrimi și secreții
ca bunksy pe toți pereții
în fiecare strofă

să-și plângă în vodkă poeții
curvele să-și plătească clienții
reprezint catastrofa

street poetry & psihodelirium jazz
ca surferii vânați de talaz
n-ai cum să stai în colț

sunt lupul de după brazi
sunt oglinda când te razi
n-ai să mă uiți
n-ai să poți.






luni, 7 ianuarie 2013

eu aș vrea să te gust

eu aș vrea să te gust

eu aș vrea să te mușc
chiar dacă asta ar duce
acolo unde a dus 
mărul pe care l-a mușcat Eva

eu aș vrea să te beau
chiar dacă asta m-ar îmbăta
în miezul lui februarie
și eu n-aș avea unde să merg

eu aș vrea să te gust
chiar dacă asta ar trezi
vulcanii adormiți în junglă
iar ei n-ar reuși să afle

eu aș vrea să te iubesc
dragostea e un semtiment egoist
bine că nu-i veșnic
altfel aș arde de viu iubind


eu am vrut să te gust

întrebări banale (încă)

dacă aș muri mâine 
câți din prietenii mei mutuali
de pe facebook
vor plânge-n taină?

câte din femeile pe care le-am iubit
vor cade-n leșin când vor afla
că eu zac rece cum cărțile în librării
închis sub vrun înger zidit?

cineva oare o să-nțeleagă
ce-am vrut să spun în aceste texte
în tot ce-am postat în plasă
și filosofia mea bleagă?

nu pot să mor așa
deși mi-i frică
nimeni doamne n-a înțeles
de ce m-am născut, nimeni încă



duminică, 6 ianuarie 2013

manifest (primu cantec No Shagga)


manifest
si mor copii in spitale
pentru ca n-au parale
degeaba pe la greve mai rupeti coardele vocale
oameni fara vina prin penitenciare
crestini pagani se lauda ca stiu fiul fecioarei
si curvele-s mame
beti drogati intre fete
cu miina pe biblie spun ca n-o sa se mai repete
s-apoi asteapta sa-I ierte
sa le ispaseasca pacatele
vorbe si fapte
minciuni adevarate
lumea-I sub stapinirea lui satan
déjà de nimic capabili
ne aflam intr-o stare deplorabila
ca destin lumea civilizatiei umane este sortita pieirii
deci iti ramane sa cauti sensul
intr-un univers imens alte universuri
pur si simplu simplu si pur
nu injur ce-I imprejur
ii injur pe cei ce ma mai pupa-n cur
izolat enervat stresat
eram orb si acum vad tata
gata basta sunt lucruri clare
in care vreau sa instruiesc pe fiecare
traim cu trecutul dar ar trebui cu viitorul
era mai bine crezi cind Stalin sau Hitler i-a bagat pe toti in ghetouri
agonisim averi
ridicam imperii
ne vindem si mamele ca sa ajungem printre stele
ne nastem s-apoi murim pentru ele
traim in paradoxuri paradigme
cercuri linii semne sisteme
si tot ce vad ma omoara
ma enerveaza ca eu nu pot iar pasarile zboara
ne alegem idoli printre oameni si-I intuneric si-I frig
si avem nevoie de comunicare dar ramanem singuri

aripile-n cer picioarele pe pamant
ce sa fac mai departe sa zbor mergind

noi avem curajul sa ne manifestam
cerem alta revolutie
noi avem curajul sa ne manifestam
cerem alta evolutie

si-s atitea secte ca insecte in jur proroci falsi
un dumnezeu dar atitea religii
nu mai e nici o diferenta intre preoti si politici
totul se vinde si se cumpara cum l-au vindut si cumparat pe ISUS
milioane de crestini nominali repeta ce-a spus
nu vreau sa-ti bag pe git conceptii teorii
filosofie sau alte tot felul de prostii
vreau sa va opriti si sa va ginditi
in cine credeti azi pentru ca miine o sa muriti
nu prezint minoritatea in majoritate
sunt doar unul din miliardele de spermatozoizi ajunsi la capat

se schimba doar datele din calendar
restul ramane pe acelasi ton monoton
zile intregi caut iar noaptea obosit adorm

noi avem curajul sa ne manifestam.

nu vreau pe nimeni (din arhivele No Shagga)


Nu vreau pe nimeni

Intre patru pereti s-o masa
Lumea se pravale dar mie nici ca-mi pasa
Azi o sa stau inchis in casa
Nu vreau sa merg la ore
Sa ma cert iar cu profesorii
Dictatorii
Chiar si in ingeri se ascund demoni uneori
Intins pe divan voi privi pe video
Filme nu pentru copii
Voi arunca hainele la podea si nud
Am sa alerg din baie ud
Ma simt parca as fi un vampir
Care a trecut de la singe la chefir
Voi rupe cablu de la telefon sa nu mai sune
Voi trage sfoara sa nu ma vada o lume
c-o sticla de wisky si jointuri
azi  ating nirvana
iertati-ma dumnezeu si mama
viata mea incape pe o cruce in patru rinduri
tot ce-am agonisit iau cu mine in patru scinduri

nu vreau pe nimeni sa vad azi, am oboist
si fara de voi, singur, mai bine ma simt
cum pot sa cred ca totul a luat sfirsit
si a murit tot ce-am mai iubit
nu vreau pe nimeni sa vad azi, am oboist
si fara de voi, singur, mai bine ma simt
cum pot sa cred ca ti-ai gasit un loc intre morminte
si timpul in loc s-a oprit.

Intre doi poli intre minus si plus
Intre da si nu intre sunt si nus
Aproape mort sau aproape viu
Intre nu stiu si poate am sa fiu
Duc crucea prin viscole inainte
Daca o sa plec departe rog sa ma tine-ti in minte
Traiesti, te zbati, inpotriva vintului fugi
Plingi, cinti, te trezesti, iubesti
A trai inseamna a simti
Oameni roboti
Programati in vinovati si nevinovati
Clonati
Violenta, agresie, stress, depresie
Intre cer si pamant un vesnic razboi
Cine-I de vina daca nu noi
Ud, nud, ascult piesa indragita
Si nici ploaia nu ma poate opri sa fiu fericit


Ridica ochii sus sus sus nu ceda
Sunt lucruri pe care le uita mintea ta
Dar nu si inima
Nu pot vorbi necenzurat
Nu mi-am platit licenta
Dar sunt o mie de ani de cind nu-mi pot plati existenta
Fregventa zero, nu sunt de gasit
Ma bucur fraiere ca nu m-ai nimerit
Sunt un tintar, zbor la lumina unui bec
Ma simt extraterestrul intr-un serial star trek
Iubesc vinul demidulce si dulce
Femeia frumoasa
Care dupace te fute iti spune ‘ a fost o farsa’
Vorbesc prin somn
Doamne dorm
Raman stapan
Dar pe ce? Pe cine?
Cind altii au pus stapinire pe ce am in mine
Totul e ok
Ca de obicei
Raiul unuia
poate fi iadul altuia
greseli comise
sterse scrise
incerci cu tot dinadinsul
sa te linistesti cu plinsul
te-am convins
sa ramai invins
m-a cac pe mime
si pe dezbaterele care le puneti in profunzime
nu-s genii toti care si-au pus gindurile-n rime
uneori ma simt absolut singur ca isus
doar ca el proroc
iar eu un dobitoc
dati-mi cineva un foc.