miercuri, 16 octombrie 2013

T. in galben

T. era trist
a inteles ca este un pic nebun
iar asta da batai de cap
oricui intelege 
ca este un pic nebun

gandul acesta ii veni intr-o seara
cand se intorcea de la servici
pe o ploaie cum numai in orasul lui
putea sa fie
in troleu era ca-n gura crocodilului

toti oamenii miroseau a ploaie si glod
erau suri, suparati si grei 
se miscau cu sunete din gatlej
de parca toti rontaiau pietre

T. era altfel
tocmai isi cumparase o haina galbena
era ca un mic soare 
si ii era rusine sa fie un mic soare
toti il priveau ca pe un nebun

in orasul asta galbenul nu se mai poarta
galbenul se poarta in alte orase

T. a iesit la statie
chiar si arhitecura orasului il ignora
orasul nu suporta culori aprinse
iar galbenul ardea

T. era trist
pentru ca a dat tot salariul
pe o haina
de care trebuie sa se desparta
daca vrea sa ramana in orasul asta

ajuns acasa a arucat haina jos
apoi a privit pata asta galbena
si a inceput sa planga

nu-i placeau asa momente
cand trebuie sa alegi
o haina sau un oras.