marți, 23 aprilie 2013

necuvinte (text furat)



Sunetele înseamnă altceva
Cuvintele sunt necuvinte

De parcă
Te-ai duce la dentist
Nu pentru că te doare-un dinte
Așa au vrut părinții

Străinii întodeauna-ți vor răul
Pentru asta-au postit
Fericirea cuiva înseamnă
Că undeva nefericit
Ar vrea să tacă
Cineva

Oricum mori
Măcar să mori cinstit

Pereții vor răbda
Texte potabile
Să mori înecat la mal

De parcă
Ai vrea să mergi pe cal
Amantul celei care-ți
Pregătește așternutul
Locu-n care-ți
Ascunzi visele
Amintirea altei vieți
Doar pentru că îți par
Trecutul

Să fugi de tine
Tu ești sinucigașul
Săgeata și arcașul
Și ținta tot tu ești
Iubește-i doar pe cei ce
Merită să nu-i iubești
Dacă vrei să rămâi
Ultimul întreg la minte

Sunetele înseamnă altceva
Cuvintele sunt necuvinte.

miercuri, 17 aprilie 2013

soare-n parc

soare-n parc
femeile vor acostate
de bărbații care azi n-au ieșit
iar cei care au ieșit acostează orice
doar ca să nu treacă ziua-n zadar

soare-n parc
urlete de copii care i-au lăsat
în sfârșit pe maturi
să se joace-n pace
ștergându-și sms-urile de la amanți și amante

soare-n parc
homosexualii au pus ochii pe pantaloni noi
iar cocalarii au pus ochii pe dânșii
pedofilii se roagă pentru o briză
care ar ridica fustițele minorelor încă virgine

soare-n parc
eu nu am internet acasă
asta îmi dă atâta timp liber
că toate gândurile care duc la tine
se împotmolesc în supermarket
merg să-mi iau ceva de băut
să pot scrie mai mult și mai bine

soare-n parc frig în casă.

luni, 15 aprilie 2013

pe muchie

nu mai pot suporta primăvara
sunt ca un alergător pe distanțe mari
care nu poate nicidecum depăși o sută de metri
sunt ca al 4-lea copil într-o familie de chinezi
rămân vinovat că m-am născut acasă
sunt ca un matador care-și asumă vina războaielor
atunci când se citește în ochii frumosului mort
sunt ca un pădurar care visează-n fiecare noapte
copaci care-i taie picioarele
sunt ca un căpitan de submarină
care plânge când se ridică cu liftul la ultimul etaj
sunt ca un cocalar la un concert simfonic
mă apucă isteria cu fiecare octavă ridicată
sunt ca un veterinar care-i face operație fiului său
pentru că alți medici nui mai dau șanse
sunt ca un tată divorțat
care așteaptă sâmbăta viitoare
nu mai pot suporta primăvara
pentru că ea mă urăște
iar eu nu pot nici măcar atăta.

duminică, 14 aprilie 2013

șoferul

șoferul n-a fost niciodată pieton
șoferul s-a născut în mașină
șoferul are ulei în loc de sânge
iar pe post de limbă frână

șoferul calcă zebre
șoferul nu iubește
drumurile lui toate duc
acolo undeva în peșteri

șoferul visează drumuri bune
și multe multe roți
șoferul ar vrea ca toată lumea
să fie un garaj fără porți

sâmbătă, 13 aprilie 2013

povestea lui T.

vine o zi când toate înseamnă același lucru
nu mai faci nici o diferență dintre unele și altele
e ziua în care  înțelegi că îmbătrânești

pentru T. toate erau la fel
dar dacă cineava i-ar fi spus că îmbătrânește
l-ar fi scuipat în față

cum să îmbătrânească el așa
oamenii nu îmbătrânesc pur și simplu
oamenii îmbătrânesc când au ceva pe suflet
așa credea el

T. nu era nici rău nici bun
T. era cum era
dar încă era plin de puteri
și chiar s-ar fi pus la bătaie
cu unii mult mai puternici decât el

avea caracter de războinic

și totuși azi T. a descoperit primul fir sur
ș-a înțeles că vin bătrânețele
că nu te întreabă
dar vin așa din capul lor

probabil o fi având vrun păcat
păcat cum să nu

toată tăria lui de caracter și toate visele lui
au căzut în oglindă alături de firul ăla blestemat

e timpul să iubesc
și-a spus resemnându-se
dragostea sinceră vine cu anii
iar anii probabil au venit

așa a început T. să iubească
iar indiferența i-a dispărut
acum toate însemnau doar un lucru
anii trec fără să lase urme
tu faci urmele
viața-i doar zăpada.