marți, 12 februarie 2013

furie plictis tensiune

azi capul meu a explodat
am lăsat toată baia-n sânge
știam că se va întîmpla mai devreme sau mai tîrziu
și iată iarna m-a cîștigat într-un final
azi oasele mele de oțel au pocnit

cred că e mai bine de un an
de cînd nu avusesem pe buze
gustul amar dulciu
al lacrimilor amestecate cu sînge și salivă

ceva undeva s-a spart azi
primul val de tristețe și deznădejde
m-a prins nepregătit
ca un animal muribund
am stat în fața celui din oglindă
care plîngea cu picături roșii

eu îi iubesc și-i urăsc pentru asta
azi trebuia să termin scenariul
dar se pare că el m-a terminat

azi am înțeles că soarta mea e
să mor într-o după-amiază
în casa mea de pe litoral
nu la adînci bătrînețe
înconjurat de nepoți
ci inima mea va exploda
în fața foii albe
iar picăturile de sînge
roșu pe alb cu un punct negru
vor fi scrisoarea mea de adio
iar atunci toate femeile și toți bărbații
toți prietenii și prietenele
care m-au adus la starea asta
vor zice doar atît:

a găsit metafora perfectă.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu