miercuri, 8 august 2012

copii albastri, (sau despre nimicul din tot)


Copii albaştri

Întuneric în lipsa luminii
Puncte sau pete albastre
Oase îngropate la suprafaţă
Conţinut fără substanţă
Triburi trecute peste
Schimb două de azi pe un mâine

Lupii latră câinii
Ascunşi la milioane de verste
Nemuritorii  învaţă
Să renască în fiecare dimineaţă
Apa inundă crestele
Muzica îmi transformă pătratele’n linii


Bulbuci de sânge desfac capacele
Capului meu narcisist
Înfăşat în unghii de păsări răpitoare
În colţurile camerelor de cazare
Se naşte visul meu budhist
A te pune să’mi pupi picioarele

Ochii mei văd prea multe
Văd chiar urâtul din frumos
Şi tremurul izvoarelor sus în câmpii
Şi venele din picioare’n pământ cafenii
Fusul orar e prelungire de os
Sunt atât de fericit încât chiar pute

Te’am făcut să te simţi bine
Ucigîndu’mi copii pe pereţi de cauciuc
Ţinând monştrii adormiţi în litigiu
Cînt partea sonoră numită capriciu
Urele din gură’n gură din haiduc în haiduc
Eu nu sunt orişicine

Sunete bizare îmi gâdilă stomacu
Şi’s pregatit de filme azurii
Şi ultimul asfinţit din prima zi de viaţa
Eu n’am bocit pentru că’mi era greaţă
De ce spune inima şi ce dictează capul

Mănânc bumboane
Din tomberoane
Urmaş în goană.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu